"Don't tell me the sky is the limit when there are footprints on the moon"

miercuri, 22 aprilie 2009

O poveste...

Isi lasa capul ca cada pe perna si se cufunda in ganduri...Majoritatea gandurilor ei sunt intrebari care incep cu chinuitoarele cuvinte "de ce". Desi nu a gasit raspuns la ultima intrebare, ea indrazneste si pune alta, si alta...mereu alta...pune intrebari la care nici macar nu vrea sa afle raspunsul...sau vrea...ba nu...nici ea nu mai stie...incepe sa planga, isi doreste o viata mai buna, isi doreste sa nu fi fost ranita...viata i-a dat palme, iar ea a plecat capul rusinata...
A strans in fiecare zi acea perna...cu furie, cu regret, cu dorinta, cu speranta...a scris zeci de mesaje pe care nu le-a expediat niciodata, a scris pagini intregi ce le-a distrus inainte de a putea fi citite de cineva, si-a mazgalit iubirea, si-a urat glasul si imaginea ce o vedea in oglinda...
Cine e ea? Nu sunt eu...e doar inca o fata dezamagita de baiatul pe care il iubea...baiatul in care avea atat de multa incredere si pentru care ar fi facut orice...Ar putea sa se ridice din starea de depresie dar i-ar lipsi gandurile cu el, ar insemna sa renunte la speranta ca vor fi iar amandoi...
Iar el...el a uitat de mult deja de ea...



Image Hosted by ImageShack.us

7 comentarii:

Florin spunea...

am pus bannerul tau pe blog la mine..:)
o zi buna!

Otilina spunea...

..si de ce simt ca ma regasesc in fiecare cuvant scris de tine? eeh.. uite ca iar a intervenit acea intrebare "de ce".. stii ca e intrebarea fara raspunsuri? asa mi s-a spus odata, mai de mult, cand l-am intrebat "de ce.."... mi-a spus ca intrebarea asta nu are raspunsuri clare, ca "de ce" e ireal, ca trebuie sa gasesc raspunsurile fara sa apelez la "de ce".. si am incercat.. am incercat sa imi leg cuvintele, sa astup gandurile, sa sufoc sentimentele, ca nu cumva "de ce" sa apara iar.. si am tot continuat asa, pana la un moment dat in care i-am spus" nu pot trai mereu fara sa intreb"de ce?".. dar deja era tarziu...
jocul se incheiase, eram singura pe tabla de sah, nu mai aveam acum decat sa ma intreb singura:"de ce?"... in zadar insa... poate ca eu am gresit, poate ca el a gresit... dar ce mai conteaza? incerc sa ard si ultimele file de ganduri ce il contin pe el, si stiu ca timpul ma va ajuta.. dar toate acestea cu pretul clipelor mele.. clipe pierdute in vant, fara rost, fara nimic altceva in schimb, in afara de durere... ee.. asta-i soarta mea, sa tac , sa intreb in gandu-mi "de ce?", iar in loc de raspuns, sa imi aud ecoul... atat..

Cristy spunea...

Si eu ma regasesc in cuvintele scrise de tine ...

Incercand sa uiti o persoana, iti distrugi propriul vis, cu ajutorul caruia in fiecare seara te culcai linistit, iar dimineata te trezeai cu nerabdare, stiind ca el va continua de indata ce ii vei revedea din nou privirea si ii vei auzi vocea, care te incalzea cu un simplu : "te iubesc" ...

avem spunea...

Fetelor dar observ ca sunteti foarte usor daramate de cate un pusti cu inceput de acnee si veleitati de sex simbol.

Chiar atat de usor pacalite va lasati? vai...

Alya spunea...

@avem: as fi crezut ca stii mai bine de atat...nu e nevoie sa fii sex simbol pentru a fi iubit. Fie ea si o iubire obsesiva..mai ales ca povestea este despre o adolescenta...pura fictiune de altfel :)

Anonim spunea...

Da,asa am inceput si noi sa ne cunoastem prin acest blog mai ales prin acest articol..care din cate ti-am povestit este exact cum ma simt si eu..Stii cand pierzi pe cineva ramane un gol pe care incerci sa-l umplii cu ceva.E un gol pe care vrei sa-l faci uitat,sa-l faci sa dispara dar nu e atat de usor...
Cautam sa inlocuim ce am pierdut cu ceva nou dar nimic nu e la fel.Un om e un om pentru ca e om si a fi om inseamna sa fi unic.Deci nu poti inlocui vreodata un om cu nimic...amintirile nu se sterg cu buretele oricat ai incerca si stii si ca peste cativa ani iti vei aminti totusi de acea persoana pe care ai iubit-o indiferent daca e prima sau a nu stiu a cata iubire.Iubesti fiecare persoana unic pe unii mai special pe unii mai putin acum depinde de cum stia sa te faca sa te simti in preajma lor.Stii oamenii nu sunt doar nume iar tu nu poti fi de piatra cand pierzi pe cineva pierzi o parte din tine...E trist si dureros atunci dar...viata nu e facuta doar din lucruri frumoase trebuie sa invatam sa trecem si prin probleme si greutati!

Dan spunea...

Oricine poate fi inlocuit. Nu exista asa ceva.....Traind in trecut ratezi prezentul si chiar viitorul, care ar putea fi mult mai frumos decat viitorul care a plecat impreuna cu persoana.