Cercetarile clinice ale oamenilor de stiinta, in special cele din ultimii ani, au scos in evidenta un fapt incontestabil: acizii grasi Omega-3, supranumiti si "grasimile sanatoase", pot preveni si trata o serie de probleme medicale. In general, insa, aproape toata lumea asociaza grasimile din alimentatie cu obezitatea, bolile cardiovasculare si multe alte afectiuni care de care mai grave. In realitate, nu toate grasimile au efecte nocive asupra sanatatii. Exista mai multe tipuri de grasimi:
-cele saturate (din aceasta categorie facand parte grasimile animale: unt, untura, smantana);
-cele de origine vegetala care pot fi mononesaturate(uleiul de masline) sau polinesaturate (uleiul de floarea-soarelui si cel de peste)...categorie din care fac parte si acizii grasi Omega-3 si Omega-6.
Nutritionistii au constatat ca, fata de epoca stamosilor nostri, cand cele 2 tipuri de acizi grasi (la fel de importanti pentru sanatate) erau consumati in mod egal, in organismul omului modern nivelul de Omega-3 a ajuns sa fie de peste 20 de ori mai mic. Cauza? Consumul excesiv de carne si uleiuri vegetale. Efectul? Favorizarea "exploziei" unei serii intregi de boli specifice civilizatiei noastre: afectiunile cardiace, bolile autoimune, alergiile, astmul sau afectiunile celebrale severe, printre care si "boala secolului" - depresia.
Acesti acizi grasi nu pot fi sintetizati in corp si de aceea singura cale de a-i aduce in organism este consumul alimentar.
Sursele alimentare naturale de acizi grasi Omega-3 inalt polinesaturati sunt multiple si la indemana: somnul, heringul, codul, tonul, pastravul-curcubeu, macroul si sardinele, semintele de in, nucile, conopida, broccoli, varza, spanacul,soia etc.
Dintre pesti, concentratia cea mai mare in acizi grasi nesaturati Omega-3 o au somonul si heringul, iar un gram de ulei de peste este echivalent cu o portie de circa 100 grame de somon.
Cum functioneaza Omega-3?
Sunt substante ce regleaza extrem de multe procese biochimice din organism si sunt raspunzatoare de functionarea aparatului cardiovascular, de reducerea nivelului colesterolului si trigliceridelor, cresterea imunitatii, prevenirea aparitiei arterosclerozei, hipertensiunii arteriale si infactului miocardic. Mecanismul de functionare al acestora se bazeaza in principal pe rolul lor puternic antiinflamator si pe cel de reducere a vascozitatii sangvine, ceea ce imbunatateste circulatia si creste fosrte mult aportul de oxigen catre tesuturi. In plus nu trebuie omise multiplele beneficii constatate chiar la nivel celular, acolo unde se manifesta rolul protector pe care il joaca Omega-3 in membrana celulelor care este alcatuita din acizi grasi. Continutul de acizi grasi Omega-3 din membrana protejeaza celulele impotriva atacului radicalilor liberi si scade semnificativ riscul aparitiei de celule maligne.
Doza zilnica preventiva
Specialistii americani de la Food Standards Agency: cel putin doua portii de peste saptamanal, din care macar una sa fie dintr-un peste gras.
Simptome usor de confundat
Medicii nutritionisti atrag atentia ca simptomele scaderii concentratiei de acizi grasi Omega-3 din organism nu sunt usor de perceput, pentru ca ele nu sunt foarte clar diferentiate de alte simptome. Astfel, este posibil ca, daca te simti zilnic foarte obosit, fara chef si ai deseori dureri de articulatii, daca suferi de constipatie sau constati ca unghiile tale sunt crapate si se rup usor, iar pielea iti este foarte uscata, sa nu suferi de cine stie ce boli, ci sa fie de fapt modul de manifestare al unui deficit organic de Omega-3.
In tarile puternic industrializate, specialistii au constatat ca aproape toate categoriile sociale prezinta deficiente serioase de acizi grasi Omega-3, cea mai importanta cauza fiind consumul aproape exclusiv de grasimi saturate (fast-food, prajeli, alemente semipreparate).
Gând ușor.
Acum 6 ani
2 comentarii:
mi-ai facut pofta de peste la gratar :)
Interesant articolul!
P.S. Succes cu blogul ;)
Trimiteți un comentariu